Din experiență proprie și după 18 ani de activitate de modelare a lemnului, printre cele mai dragi și inovative proiecte, alături de bucătării, vedem camerele copiilor. Prin rolurile multiple pe care trebuie să le îndeplinească și elementele jucăușe pe care le conține mobila pentru copii, proiectele ne-au pus la încercare și ne-au determinat să gândim altfel. Realizăm mobilă la comandă în special pentru și după planurile celor mari, dar în această lună dedicată și celor mici venim cu idei speciale, care să vă inspire să ne provocați:
- Recomandări mobilă copii pentru odihnă
- Idei de mobilă copii pentru joacă și relaxare
- Propuneri mobilă copii pentru studiu

Note:
- Știm că mobila din camera unui copil trebuie să fie gândită diferit de o cameră de adult, pentru că în funcție de vârsta copilului ea se poate schimba, modifica sau refolosi cu alte scopuri.
- Spațiul uneori nu permite integrarea elementelor de mai sus pentru: somn, joacă, studiu, care se recomandă să fie diferite.
- Iluminatul este parte importantă, la fel de importantă ca în mobila de bucătărie în care includem lumini ambientale ce servesc la stabilirea unui sentiment plăcut #feelgood
- Mobila pentru camera copiilor trebuie așadar să fie și funcțională și practică și destul de amuzantă, să invite și să ajute, să îți fie de ajutor și ție la stabilirea de obiceiuri sănătoase.
Prin urmare, ideile de mai jos (orientative – pentru că putem crea la comandă din pal, stejar, mdf, pal melaminat, brad, lemn ars, furnir de lemn, bucăți de copaci, materiale reciclate etc) sunt alese pentru cele 3 zone: joacă, somn, învățare.

Sperăm să te inspire pentru redecorarea camerei celui mic, prin modificări rapide și adaptate provocărilor sau așteptărilor anului.
MOBILĂ COPII DE LA OAK SPIRIT
Cele trei zone sau funcții pe care trebuie să le delimiteze mobila pentru copii sunt cele responsabile de o creștere sănătoasă și dezvoltare frumoasă: odihna, învățarea și joaca se delimitează în spațiul copilăriei, pentru ca cel mic să descopere tot timpul fie ceva nou, fi locul unde să își facă poftă de noi aventuri sau lecții.
MOBILĂ COPII PENTRU JOACĂ ȘI RELAXARE
Recomandăm și realizăm mobilier inedit pentru copii, locuri în care cei mici să se destindă, să inventeze, să primească prieteni.

De la elemente Montessori ca oglinzi full-body, zone cu texturi și forme și culori diferite, la mobilier care imită zone din viața și activitatea adulților, atât de apreciate de cei mici, ce ne imită.

Toate sunt gândite pentru funcționalitate, creativitate și reconversie.

Scaunul în care îi spui povești poate lăsa loc unui birou, partea de lângă fereastră devine loc de joacă cu câteva perne, iar spațiile de depozitare pot deveni garaje pentru mașini sau biblioteci în timp.
MOBILĂ PENTRU ODIHNĂ ȘI PAT COPII
Pentru unii copii o perioadă așteptată, de alții temută, mersul la culcare poate fi transformat într-o aventură.
Ne concentrăm pe forme inedite, de la căsuțe în copac, la mașinuțe sau trăsuri pentru prințese. Sentimentele de confort și protecție sunt date și de paturile sub formă de forturi, corturi sau ascunzișuri secrete. Mai mult decât rol estetic și element adorat, un pat pentru copii inedit poate să rezolve o problemă a spațiului în cameră.
Sau poate împăca frații ce dorm împreună, prin soluții care țin tot de design și nu de loc.
Patul în sine în primul rând trebuie să fie solid, pentru a putea face față energiei unui copil care se obosește înainte de somn și poate în voie să sară, să se foiască și să te cheme alături de el. Iar spațiile de depozitare de mai jos, integrate în mobila pat, sunt adevărate cutii de comori pentru cei mici și rezolvări pentru problemele tale de depozitare.

MOBILĂ COPII PENTRU STUDIU
Mai ales acum, cea mai importantă piesă de mobilier devine, în camera unui copil, spațiul dedicat școlii. Și nu este normal atunci ca acest loc să invite și să ajute la aranjarea gândurilor, la menținerea atenției și plăcerea a reveni?
Recomandăm și realizăm mobilă birou copii cu elemente care se mișcă pentru conveniență și depozitare, și cadre care să separe jonele de odihnă și lucru, pentru menținerea focusului.
Aceste zone se pot separa simplu, plin delimitatoare eficiente, dar deghizate sub forme și utilizări inedite, ca mai sus. Pe o parte cu jucării, pe cealaltă cu caiete sau cărți, acest separator între pat și birou are acele elemente necesare separării.
Locul ideal pentru birou este în apropierea ferestrei, pentru că știm cât de importantă este lumina. Aceasta mereu se menține în față sau sau din stânga, dacă vorbim despre un dreptaci și din dreapta, în cazul în care copilul este stângaci.
Un birou multifuncțional, cu spații de depozitare și expunere, cu spații ”săpate” în lemn, și cu suprafața uneori puțin înclinată în față, este alegerea ideală pentru comenzile personalizate.
Avem grijă ca biroul pentru copii să fie rezistent la mișcările energice, să fie bine fixat, și să aibă multe zone de depozitare ce lasă la vedere lucrurile folosite des, ca să îi amintească de ce trebuie să se reapuce. Iar în cazul mai multor frați, este necesar să facem iar o separare, ca cei doi să mențină concentrarea.
Toate elementele din jur se fixează pentru siguranță, iar scaunul trebuie să fie conform recomandărilor experților.
- Fără rotile, care să distragă
- Cu înălțime corespunzătoare
- Fără perne care să moleșească
- Cu tipul de spătar potrivit
Și un PLUS: realizăm și recomandăm un loc confortabil, pentru o pauză, aproape, dar nu în cadrul zonei.
Pauzele de la studiu sunt recomandate, dar relaxarea completă pe pat de exemplu se evită. Astfel poți transforma locul de la fereastră în loc de pauză , citit împreună sau ascultat de muzică sau construit, de privit natura sau vorbit la telefon.





BONUS: MOBILĂ ȘI COPII CARE ÎNVAȚĂ SĂ FIE ORDONAȚI
Alege pentru camera copiilor cutii de depozitare și coșuri colorate, sertare și dulapuri create amuzant și la vedere, care să îi îndemne la curățenie.
Nu uita ce spuneam mai devreme, spașiul de sub pat poate deveni ladă de depozitare cu multe comori secrete.
Iar avantajul mobilei pentru copii comandată personalizat este că din start ia în calcul spațiul și necesarul celui mic. Și din experiență de părinți, dar cu imaginație de creatori de mobilă inedită, vom acorda atenție acestor zone și utile, și necesare, și ușor acceptate.
MOBILĂ COPII – ELEMENTELE DE CARE ȚINEM CONT
Avantajul când comanzi mobilă personalizată pentru copii este că toate culorile speciale pe care cel mic le adoră, de la ”roz unicorn” la ”bleu curcubeu” sunt posibile mai simplu decât să colorezi întreaga cameră. Mobila poate redeveni fresh ori de câte ori o vopsești.
Dacă în bucătării la comandă avem grijă la înălțimi și cum se mișcă cel mai eficient cei ce folosesc mobila acolo, la fel și în camera copiilor mobila are trei proprietăți: cei mici să nu se poată cățăra pe ea fără să fie în siguranță, tot ce este depozitat nu prezintă riscuș de a cădea de la înălțime pe ei și tot ce reprezintă mâner sau colț este anume realizat pentru degețele delicate.
Plus, instalăm sisteme de siguranță în locurile necesare, integrate în mobilier. Elemente pentru prize, pat, dulapuri, uși și ferestre, scaune sau zone de joacă.
PS: Realizarea de panouri pentru pereți este printre cele mai cerute servicii la Oak Spirit.
Și dacă pereții sunt atât de pretențioși în camerele pentru copii, mai avem o propunere.
Transformă pereții în zone de creativitate, pe care să poată scrie, sau mici podiumuri pe care să se exprime creativ, ca mici artiști. Sunt elemente de gândire pe verticală și orizontală care ajută la o dezvoltare completă a creativității și exprimării copilului și pornirilor sale artistice.
La Oak Spirit oferim idei, propuneri și consultanța pe care o oferim este GRATIS, inspirată de experiența în crearea de mobilă și experiența de părinți. Alege universul în care cel mic să crească, să se dezvolte și să inventeze noi moduri să te bucure.












